În seria întrevederilor cu membrii executivului spaniol în vederea perfectării agendei de contacte bilaterale, Ambasadorul României în Regatul Spaniei, dl Ion Vîlcu a fost primit, la 12 februarie a.c., de către dl José Manuel Soria, ministrul Industriei, Energiei şi Turismului.
Pe baza viziunilor convergente ale celor două părţi privind importanţa consolidării dimensiunii economice şi comerciale în cadrul relaţiei bilaterale, printr-o abordare pragmatică avantajoasă pentru ambele părţi, au fost apreciate prezenţa investiţională spaniolă în creştere, în România, precum şi potenţialul de cooperare apreciabil oferit de economia românească, prin oportunităţile de privatizare şi investiţii în domenii în care experienţa spaniolă este binecunoscută, precum energia şi turismul.
În acest context, demnitarul spaniol a confirmat interesul pentru efectuarea unei vizite în România, împreună cu o importantă delegaţie de oameni de afaceri spanioli, cele două părţi urmând să coopereze la nivel tehnic în concretizarea acestui obiectiv.
sursa> madrid.mae.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu