Depinde de client, nu toti stiu exact ce vor sau ce le trebuie, dar in principiu, daca vrei sa fii sigur ca il ajuti si nu ii iei doar banii, intreba-l unde trebuie sa prezinte traducerea.
TRADUCERE AUTORIZATA/TRADUCERE LEGALIZATÀ/TRADUCCIÓN JURADA
Noțiunea diferă în funcție de sistemul adoptat de fiecare
țară. În unele țări/regiuni, e suficientă declarația traducătorului autorizat
în domeniul respectiv, prin care certifică exactitatea traducerii (de exemplu
in Spania), în altele (printre care și România) este necesară autentificarea
semnăturii traducătorului la notar sau alt organism de
autentificare/legalizare.
Așadar, clientul,
dacă va prezenta traducerea în altă țară, trebuie
să se lămurească de ce are nevoie, în primul rând, și să comunice acest lucru
traducatorului.
Dacă traducerea se
folosește în România, atunci e relativ simplu (dar solicitați lămuriri
suplimentare de la un notar): se efectuează traduceri legalizate doar după acte
cu valoare juridică (înscrisuri sub semnătură, cum ar fi contractele, actele de
donație, declarațiile etc.), acte de stare civilă (dacă e vorba de engleză sau franceză nu mai e necesară traducerea la
modelele noi, care au rubricile traduse în engleză și franceză), diplome și
alte certificate de absolvire a studiilor.
Daca prin "TRADUCCIÓN
JURADA", clientul se referit
doar la o traducere autorizata/certificata (nu si legalizata), atunci singurele
elemente pe care le aplic eu in traducere vor fi formula de incheiere, stampila
si semnatura? Sau ar mai fi si altceva?
În principiu, din punctul de vedere al legislației române,
aplicarea declarației traducătorului (partea cu „subsemnatul ZZZ AAAA,
traducător autorizat...), fie ea chiar semnată și ștampilată, nu are nicio valoare juridică, dacă
semnătura nu este autentificată la notar.
Traducerea nu are cum să fie autorizată sau jurată;
traducătorul poate fi traducător
autorizat de Ministerul Justiției - la noi în România - sau de alte
autorități competente - în alte țări - respectiv traducător jurat - numai în alte țări, fiindcă legislația
românească nu cunoaște noțiunea de traducător jurat, care depune un jurământ la
tribunal sau curte de apel etc. Termenul corect este traducere certificată, fiindcă traducătorul autorizat exact asta
face: certifică exactitatea și integritatea textului înscrisului tradus; el nu
"autorizează" și nu "jurează" nimic - ăștia sunt termeni
improprii inventați de fírmele de traduceri en-gross.
În România, singurele traduceri reglementate de lege sunt traducerile legalizate, care sunt de
competenta exclusivă a birourilor notariale; altfel spus, traducerile
legalizate sunt produsul finit rezultat în urma îndeplinirii de către biroul
notarial instrumentator a procedurii notariale de la art. 12 lit. j din Legea
nr. 36/1995 republicată - Legea notarilor publici și a activității notariale.
Traducerile
certificate există numai în anumite contexte, fiind cerute de unele organe
menționate în art. 1 din Legea 178/1997 privind autorizarea și plata
traducătorilor folosiți de CSM, MJ, DNA, PÎCCJ, organele de urmărire penală,
instanțele judecătorești, birourile notarilor publici, avocați și executori judecătorești.
Legal, traducerile
certificate nu există în raport cu clienții privați, din moment ce traducătorul autorizat are această calitate
- de traducător autorizat - numai în raport cu organele de mai sus, enumerate
în cuprinsul autorizației sale - aceleași cu cele din art. 1 și din titlul
Legii 178/1997 și aceleași cu cele din OMJ/ OMF nr. 772/C/414/2009 după care
traducătorii autorizați liber-profesioniști trebuie să fie plătiți de organele
în cauză care îi folosesc.
Clienții privați care
vor traduceri de înscrisuri ar trebui să se adreseze instituției legalmente
competente: NOTARIATUL, deci acolo ar trebui să-și ducă actele la tradus și
să solicite notariatului îndeplinirea procedurii notariale de la art. 12 lit. j
din Legea 36/1995 republicată: "efectuarea
și legalizarea traducerii". Iar notariatul ar trebui să îndeplinească
această procedură notarială la cererea părții și să efectueze el traducerea fie
prin notarul public autorizat ca traducător pe limbile cerute de parte, fie
prin traducător autorizat angajat al notariatului cu contract de muncă și
plătit cu salariu, fie prin traducător autorizat liber-profesionist,
colaborator al notariatului în baza unui contract civil de prestări servicii și
plătit de notariat - nu de parte! - conform OMJ/ OMF nr. 772/C/414/2009.
De asemenea, tot
notariatul ar trebui să îndeplinească și
partea a doua a procedurii notariale: fie legalizarea traducerii, dacă ea a
fost efectuată de notar, fie legalizarea semnăturii traducătorului autorizat.
Traducătorul
autorizat PFA nu este autorizat să facă traduceri de capul lui, pentru
oricine, ci numai pentru organele din
autorizația lui, aceleași cu cele din Legea 178/1997, deci în cazul traducerilor cu beneficiari finali clienți
privați, atitudinea lui corectă ar
fi să trimită partea la notariat, adică la instituția legalmente competentă,
iar el să lucreze pentru notariat și să fie plătit de notariat.
Deci traducerile
certificate având beneficiari finali clienți privați nu sunt reglementate de
nicio lege; ele da, există în practică, dar se fac ilegal, mai precis cu
încălcarea Legii 36/1995 republicată și a Legii 178/1997.
sursa: proz forum, juridice.ro,
Comentarii
Trimiteți un comentariu