Treceți la conținutul principal

ANUNȚ FOARTE IMPORTANT! - Atentie la inselaciunea cu telefonul!!!!!


Ambasada României informează că, în ultima perioadă, misiunea diplomatică a primit mai multe sesizări ce au ca obiect infracţiuni de înşelăciune săvârşite prin intermediul telefonului mobil, modul de operare purtând denumirea generică „Accidentul”: sub pretextul că rude apropiate (fiu, fiică, ginere etc.) au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de către organele de poliţie pentru săvârşirea unor astfel de fapte grave (cu victime), iar sumele de bani reprezintă onorariul avocaţilor ori sunt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie, suspecţii solicită telefonic diferite sume de bani aparţinătorilor, utilizând calităţi false (avocat, procuror, poliţist, medic sau chiar pe cea de funcţionar consular/diplomat).

În general, victimele sunt alese din rândul persoanelor vârstnice – vulnerabile - care, în prima fază, sunt contactate pe telefoanele fixe, fără afişaj electronic automat al numărului apelant, aceasta fiind o măsură de precauţie a suspecţilor. Sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate, victimele nu mai reţin, de cele mai multe ori, detaliile discuţiilor şi sunt uşor influenţabile, astfel încât, cu foarte mare uşurinţă, acceptă să transfere sume importante de bani pe numele unor persoane comunicate de suspecţi.

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, Ambasada României la Madrid recomandă să manifestaţi prudenţă în cazul în care primiţi un astfel de telefon şi să nu daţi curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment, solicitând cât mai multe detalii despre persoana care vă notifică incidentul (numele şi prenumele complet, calitatea oficială, număr de telefon de la instituţia pe care pretinde că o reprezintă, detalii privind locul şi împrejurările în care a avut loc evenimentul semnalat, adresa spitalului sau a comisariatului de poliţie etc.) De asemenea, Ambasada subliniază faptul că misiunea diplomatică sau autorităţile poliţieneşti/judiciare nu pretind aparţinătorilor achitarea unor sume, indiferent sub ce pretext, şi orice informaţie primită telefonic trebuie verificată.

Pentru a veni în sprijinul dvs. Ambasada României la Madrid vă recomandă următoarele:

Înainte de a vă oferi ajutorul, analizaţi şi ţineţi cont de aspectele de mai jos:

1. În cazul unui accident nu se impune plata unor despăgubiri decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin intermediul unor societăţi de asigurări. Totodată, indiferent de locul producerii – în România sau în străinătate - orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare legală:
investigarea evenimentelor grave din oficiu de către poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv;
înţelegerea amiabilă a părţilor doar în cazul accidentelor uşoare – tamponare -, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale.

2. Oricine poate fi victima unui accident, dar într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar. Atât victima, cât şi autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale. Într-adevăr unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, dar nu şi în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi – nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de cei care doresc să profite de lipsa dumneavoastră de informare.

3. De asemenea, trebuie să cunoaşteţi faptul că, în conformitate cu reglementările în vigoare, un eveniment deosebit în care este implicat un cetăţean român în străinătate (de muncă, rutier, agresiune, atentat terorist etc.) este, de obicei, anunţat de către persoane oficiale, abilitate să facă acest lucru, fără nici un fel de condiţionare financiară. Chiar dacă ar putea exista alte surse care să transmită informaţia înainte ca aceasta să vă parvină în mod oficial, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde vreo acţiune.

În niciun caz nu daţi crezare imediat unor „poveşti” anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia printr-un apel la misiunea diplomatică sau sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie din România.

Măsuri de precauţie:
verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment (cereţi date despre unitatea medicală sau de poliţie unde s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare);
dacă sunteţi contactat de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei rude apropiate şi nu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia pentru a vă acorda sprijin;
fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător; este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini;
anunţaţi rudele apropiate din România, în special cele în vârstă, cu privire la acest gen de înşelăciuni şi instruiţi-le cum să acţioneze în astfel de cazuri.

http://madrid.mae.ro/local-news/1209

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se obtine modelul nou de certificat de nastere/casatorie?

In ultimul timp ma tot intreaba cititorii blogului de cum se poate obtine modelul nou de certificat de nastere si/sau casatorie din Romania. Sunt 3 variante: 1. Sa mergi PERSONAL la starea civila unde te-ai nascut sau te-ai casatorit. 2. Cu IMPUTERNICIRE NOTARIALA SPECIALA obtinuta la un consulat al Romaniei in Spania prin care o alta persoana poate realiza toate formalitatile necesare in locul tau. 3. Cu IMPUTERNICIRE NOTARIALA SPECIALA obtinuta la un Notariat spaniol, pe care pui apostila de la Haga la Colegio de los notarios al Provinciei unde ai facut imputernicirea, apoi trebuie tradusa de un traducator autorizat al Ministerului de Justitie din Romania si legalizata de un notar din Romania, prin care o alta persoana poate realiza toate formalitatile necesare in locul tau. Cum se intampla in multe cazuri, nu ai cui sa ii trimiti imputernicirea pentru ca nu ai nici un familiar in tara, in localitatea in care te.ai nascut (ca poate esti dintr-un sat uitat de lume) si nu stii c

Cum sa ceri Cazierul in Spania? ACTUALIZARE SEPTIEMBRIE 2018

Datorită unei întrebări adresate blogului azi vă voi explica cum se cere un certificat de antecedente penale în Spania (cazier). Unde se solicita personal? Cine îl poate solicita? Cum se cere un cazier? Orice persoană fizică majoră poate solicita cazierul. Se cere de diferite forme: - Personal  - Prin poştă  - Pe internet Se plăteşte o taxă pentru cazier Modelul 790 ce se poate descărca şi aici sau puteţi cere un formular la Gerencia Teritorial del Ministero de Justicia. PAŞII NECESARI PENTRU A SOLICITA CAZIERUL SPANIOL PERSONAL 1. - Cetăţeanul se prezintă la Gerencias Territoriales del Ministerio de Justicia în provincia unde este rezident dar un e neapărat – poate merge la orice birou de pe teritoriul spaniol.  Mai jos găsiţi adresele acestor birouri după provincia. Albacete Asturias Barcelona Burgos Cáceres Cantabria Ceuta Granada Islas Baleares La Coruña La Rioja Las Palmas Madrid Málaga Melilla Murcia Navarra Santa Cruz de Tenerife Sevilla Vale

Buletinul de identitate expirat

Datorită unor întrebări pe care le-am primit în ultimele zile în legătură cu Cartea de identitate expirată am să fac câteva precizări: Dacă ai buletinul expirat şi eşti în Spania - i-aţi bilet de România înainte să expire. (sfatul meu:)) Aflaţi din timp care sunt  Actele necesare  pentru reînnoirea acestuia şi completaţi  formularul  ( În eventualitatea descărcării de pe internet, formularul de cerere va fi tipărit în format A4, iar cele două pagini trebuie să se regăsească pe aceeaşi foaie (faţă-verso). Cererile pot fi completate olograf sau prin alte sisteme de tehnoredactare, cu excepţia rubricii destinată semnăturii, care trebuie completată numai olograf (de mână). ) Întrebare:  În cât timp se poate solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate, ca urmare a expirării celei deţinute anterior? Răspuns:  În   conformitate cu prevederile art.18 alin. (3) al Ordonanţei de urgenţă nr.97/2005 privind evidenta, domiciliu, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor romani, cu modi