Cineastul Sergiu Nicolaescu, decedat la vârsta de 82 de ani, a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecţie impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în acelaşi timp, haina de regizor, scenarist şi actor, cu o abilitate neobişnuită.
Tinerețea
Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu, dar la vârsta de cinci ani, părinții săi au părăsit orașul și s-au stabilit la Timișoara. Sergiu Nicolaescu a absolvit Universitatea Politehnica București ca inginer mecanic,iar după absolvire a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare și jurnale de actualități. A jucat în multe filme:Supraviețuitorul, Cu mâinile curate, Pistruiatul.
[modificare]Activitate politică
În perioada comunistă, Sergiu Nicolaescu a fost un apropiat al regimului Nicolae Ceaușescu. [2]
După revoluția română din 1989, în care a fost implicat, Sergiu Nicolaescu a susținut Frontul Salvării Naționale, fiind ales în repetate rânduri senator pe listele acestei formațiuni politice, iar apoi al PDSR. La inițiativa sa, s-a înființat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, inițial condusă de dânsul iar ulterior de Valentin Corneliu Gabrielescu. A scris mai multe cărți referitoare la revoluția din 1989. În 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române. Sergiu Nicolaescu a fost ales în Senat în legislaturile 1990 - 1992, 1992 - 1996, 1996 - 2000, 2000 - 2004, 2008 - prezent.Conform declarației de avere din 2008, Sergiu Nicolaescu poseda atunci 2 terenuri, 3 apartamente și un cont de bancă la Deutsche Bank din Berlin, unde era depusă suma de €103.000.[3]
[modificare]Legătura cu securitatea
Sergiu Nicolaescu a făcut în anul 1981 antecameră la dictatorul Nicolae Ceaușescu pentru a face o turnătorie prin care-i acuza pe Lucian Pintilie și Alexa Visarion, cum că aceștia ar face acte de anti-patriotism. Sergiu Nicolaescu a scris o notă scurtă dictatorului pe care a trimis-o Comitetului Central (CC) al PCR, care era de fapt o cerere de primire în audiență.[4] El ar fi dorit să-i prezinte lui Nicolae Ceaușescu "o serie de probleme de mare importanță pentru existența și dezvoltarea cinematografiei naționale". Atașat cererii, exista și un rezumat al ideilor pe care domnia sa dorea să le expună[5].
Prin filmul său "Reconstituirea", Lucian Pintilie dăduse o lovitură de imagine regimului ceaușist și tocmai pregătise spre difuzare filmul "De ce trag clopotele Mitică?". Alexa Visarion a declarat Evenimentului Zilei că ar fi o victimă colaterală deoarece ar apărea pe nota lui Nicolaescu din cauză că actorii pe care i-a folosit el în spectacolul "O noapte furtunoasă" au jucat în filmul lui Pintilie.
Contactat de ziarul Evenimentul Zilei, Sergiu Nicolaescu și-a recunoscut inițial semnătura și a recunoscut cum că ar fi trimis două cereri similare dictatorului, una cu un subiect pe care nu și-l amintește și una legat despre o casă. Ulterior a declarat că nu ar fi putut să scrie niciodată așa ceva și că totul este un fals. La vârsta de 81 de ani, actorul Nicolaescu a început să-și amintească de fragmentul din notă sa pentru cererea de autofinanțare a cinematografiei dar nu că ar fi "turnat" pe cineva.[6]
Ca orice persoană publică în regimul ceaușist[necesită citare], Sergiu Nicolaescu a avut și un dosar la securitate, pe care l-a văzut în anii de după evenimentele din 1989. Așa cum menționează ziarul Gândul:
„Sergiu Nicolaescu spune că și-a văzut dosarul de Securitate și că, printre cele 20 de nume întâlnite acolo, l-a găsit și pe cel al lui Szoby Cseh. Nicolaescu susține că, "în mod cert", fostul cascador l-a turnat. "Pe mine mă suspecta, pentru că lucram cu străinii. Niciodată Szoby Cseh n-a fost un om deștept. Mai degrabă un prostănac".[7][8]”
—Gândul, 01.02.2011
Ca urmare a scandalului media care s-a declanșat în disputa Nicolaescu - Szoby Cseh, Cseh a declarat că Nicolaescu era un securist "că nu degeaba stăteau toți în poziție de drepți în fața lui" și că din informațiile pe care le deține de la unchiul său, acesta din urmă l-ar fi văzut pe Nicolaescu în uniformă de general de securitate.[9]
[modificare]Moartea
Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență Elias din data de 27 decembrie 2012 pentru o afecțiune digestivă cronică. Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o altă boală. Nicolaescu a fost operat laparoscopic în data de 28 decembrie. Interventia chirurgicala a fost impusă de evoluția clinică în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute. Intraoperator a fost descoperita o peritonită localizata cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicala a decurs fără incidente. În dimineața zilei de 3 ianuarie 2013 la ora 08.24 cineastul a încetat din viață. [10] --89.41.152.223 (discuție) 3 ianuarie 2013 13:15 (EET)
[modificare]Cărți publicate
- Revoluția. Începutul adevărului, Ed. Topaz, București 1995
- Un senator acuză, București 1996 (a 2-a ediție în 1998)
- Sergiu Nicolaescu acuză, București 1998 (ediția a 2-a a cărții Un senator acuză)
- Cartea revoluției române decembrie '89, Editura Ion Cristoiu, București 1999
- Recviem pentru adevăr, București 1999
- Lupta pentru putere. Decembrie '89, Editura All, București 2005
- Destin și film. Destăinuirile unui cineast, Editura Axioma Print, București 2009
- Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, 2011[11]
[modificare]Filmografie
[modificare]Regizor
- Dacii (1967) - coproducție franco-română
- Lupta pentru Roma (1968) - RFG, coregie cu Robert Siodmak, 2 serii
- Legenda lui „Ciorap de piele” (1969) - coproducție franco-germană, co-regie cu Pierre Gaspard Huit
- Vânătorul de căprioare (1969) - Franța
- Ultimul mohican (1969) - Franța
- Preeria (1969) - Franța
- Aventuri în Ontario (1969) - Franța
- Mihai Viteazul (1970) - 2 serii
- Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
- Cu mîinile curate (1972)
- Lupul mărilor (1972) - coproducție româno-germană, coregie cu Wolfgang Staudt
- Răzbunarea (1972) - coproducție româno-germană
- Ultimul cartuș (1973)
- Un comisar acuză (1974)
- Nemuritorii (1974)
- Insula comorilor (1975) - coproducție româno-germană, coregie cu Gilles Grangier
- Pirații (1975) - coproducție româno-germană, coregie cu Gilles Grangier
- Zile fierbinți (1975)
- Osînda (1976)
- Accident (1977)
- Pentru patrie (1978) - 2 serii
- Revanșa (1978)
- Nea Mărin miliardar (1979)
- Mihail, cîine de circ (1979) - coproducție româno-germană
- Ultima noapte de dragoste (1980)
- Capcana mercenarilor (1981)
- Duelul (1981)
- Întîlnirea (1982)
- Cucerirea Angliei (1982) - coproducție franco-română, 2 serii
- Viraj periculos (1983)
- Ringul (1984) - coproducție româno-germană
- Căutătorii de aur (1985) - coproducție româno-germană
- Ciuleandra (1985)
- Ziua Z (1985)
- Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii
- François Villon - Poetul vagabond (1987) - coproducție franco-germano-română, 2 serii
- Mircea (1989)
- Coroana de foc (1990)
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii
- Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană
- Triunghiul morții (1999)
- Orient Express (2004)
- „15” (2005)
- Supraviețuitorul (2008)
- Carol I (2009)
- Poker (2010)
- Ultimul corupt din România (2011)
[modificare]Scenarist
- Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
- Un comisar acuză (1974)
- Nemuritorii (1974)
- Osînda (1976)
- Pentru patrie (1978) - 2 serii
- Revanșa (1978)
- Ultima noapte de dragoste (1980)
- Capcana mercenarilor (1981)
- Duelul (1981)
- Ciuleandra (1985)
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii
- Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană
- Triunghiul morții (1999)
- Orient Express (2004)
- „15” (2005)
- Supraviețuitorul (2008)
- Carol I (film) (2009)
[modificare]Actor
- Dacii (1967) - soldatul roman Marcus
- Mihai Viteazul (1971) - 2 serii - Selim Pașa
- Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - un ofițer german
- Felix și Otilia (1972) - Leonida Pascalopol
- Cu mîinile curate (1972) - comisarul Tudor Miclovan
- Dragostea începe vineri (1972) regia Virgil Calotescu
- Ultimul cartuș (1973) - comisarul Tudor Moldovan
- Pistruiatul (1973) regia Francisc Munteanu - Andrei
- Un comisar acuză (1974) - comisarul Tudor Moldovan
- Nemuritorii (1974) - căpitanul Andrei
- Zile fierbinți (1975) - directorul Mihai Coman
- Osînda (1976) - procurorul Marian
- Roșcovanul (1976) - o santinelă
- Accident (1977) - maiorul Petria
- Pentru patrie (1978) - 2 serii - principele Carol
- Revanșa (1978) - comisarul Tudor Moldovan
- Mihail, cîine de circ (1979)
- Ultima noapte de dragoste (1980) - avocatul Andrei Nicolau
- Capcana mercenarilor (1981) - maiorul Tudor Andrei
- Duelul (1981) - comisarul Tudor Moldovan
- Întîlnirea (1982) - colonelul de jandarmi Filip
- Viraj periculos (1983) - colonelul Petria
- Ringul (1984) - Andrei
- Ziua Z (1985) - generalul Hans Friessner
- Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii
- Mircea (1989) - voievodul Mircea cel Bătrân
- Coroana de foc (1990) - căpitanul Gorun
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii - generalul Hans Friessner
- Triunghiul morții (1999) - generalul Alexandru Averescu
- Orient Express (2004) - prințul Andrei Morudzi
- Supraviețuitorul (2008) - comisarul Tudor Moldovan
- Carol I (film) (2009) - Principele Carol I
[modificare]Referințe
- ^ „A murit Sergiu Nicolaescu. Regizorul avea 82 de ani”. Hotnews.ro. 3 ianuarie 2013. Accesat la 1 ianuarie 2013.
- ^ http://www.evz.ro/detalii/stiri/nemuritorul-sergiu-nicolaescu-isi-para-colegii-lui-nicolae-ceausescu-959359.html
- ^ http://www.senat.ro/Declaratii/Senatori/2008/av_nicolaescu_sergiu_16_12_2008.pdf
- ^ http://www.ziare.com/sergiu-nicolaescu/regizor/sergiu-nicolaescu-si-securitatea-memoria-ii-cam-joaca-feste-dar-parca-nu-a-turnat-1141996
- ^ Scrie Evenimentul Zilei.
- ^ http://www.ziare.com/sergiu-nicolaescu/regizor/i-a-turnat-sergiu-nicolaescu-la-ceausescu-pe-pintilie-si-visarion-1141832
- ^ http://www.gandul.info/news/sergiu-nicolaescu-szoby-cseh-m-a-turnat-la-securitate-exclusiv-7940759
- ^ http://www.realitatea.net/sergiu-nicolaescu-szoby-cseh-m-a-turnat-la-securitate_798559.html
- ^ http://polisagora.com/?tag=sergiu-nicolaescu-general-de-securitate
- ^ http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-sergiu-nicolaescu-1017871.html
- ^ Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, 17 martie 2011, Jurnalul Național, accesat la 27 iulie 2012
[modificare]Lectură suplimentară
- Dietmar Müller, Război și violență în filmele istorice ale regizorului Sergiu Nicolaescu, în „Exerciții întru cunoaștere. Societate și mentalități în noi abordări istoriografice”, coordonatori Mirela-Luminița Murgescu, Simion Câlția, Editura Domino, 2003, p.200
[modificare]Legături externe
- Sergiu Nicolaescu pe PORT.ro
- Sergiu Nicolaescu la Internet Movie Database
- Cinemagia - Sergiu Nicolaescu
- Site-ul oficial al lui Sergiu Nicolaescu
- Articole despre Sergiu Nicolaescu, la Jurnalul Național
Interviuri
- Interviu Sergiu Nicolaescu: "Sunt căsătorit a treia oara cu o fată cu 46 de ani mai tânără", 8 Aprilie 2010, Roxana Iliescu, Marea Dragoste, Revista Tango
- Sergiu Nicolaescu: În film, i-am ucis copilul lui Mihai Viteazul, 12 aprilie 2010, Nicoleta Zaharia, Historia
- INTERVIUL ZILEI. Sergiu Nicolaescu: "Ca politician, eu nu am furat nimic", 6 aprilie 2012, Mădălin Pribu, Evenimentul zilei
- Sergiu Nicolaescu: Viata ca un film, 8 mai 2009, Adrian Nicolae, Descoperă
- Interviu audio Sergiu Nicolaescu
Interviuri despre Revoluție
- Sergiu Nicolaescu - "Cortina de fier", 13 ianuarie 2006, Vasile Surcel, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
- Dezvăluiri - Ion Iliescu, și în guvernul Verdeț, 14 ianuarie 2006, Vasile Surcel, Razvan Belciuganu, Jurnalul Național
- Sergiu Nicolaescu: "Militaru și Petre Roman au fost propuși de Brucan", 16 martie 2010, Ana-Maria Lazăr, Adevărul
- Teroriști din URSS, Ungaria și Occident, 9 decembrie 2004, Alex Mihai Stoenescu, Jurnalul Național
Video
surse> wikipedia, adevarul
Comentarii
Trimiteți un comentariu