ŞOMAJUL ATINGE UN RECORD ISTORIC: 25,02%.
-17.320.300 de şomeri-1.737.900 de cămine au toţi membrii familiei în şomaj-2.991.700 de angajaţi în sectorul public-970.200 de tineri sub 25 de ani în şomaj-16 provincii spaniole cu rata şomajului peste 30%
Femeile mai afectate de şomaj decât bărbaţiiPe sexe, spre deosebire de alte perioade, în acest al treilea trimestru şomajul a crescut mai mult în rândul femeilor (+75.500) şi mult mai puţin în rândul bărbaţilor (+9.500), rata şomajului la femei atingând astfel 25,41%, în vreme ce în cazul bărbaţilor aceasta a urcat la 24,68%.
După ce în trimestrul anterior, rata şomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani a înregistrat un record, în trimestrul al treilea aceasta a scăzut la 52,3%, fiind însă extrem de mare. În ciuda acestui fapt, numărul şomerilor tineri a crescut cu 12.700 de persoane ajungând la 970.200 de tineri şomeri.
Pe naţionalităţi, şomajul a crescut între spanioli cu 136.000 de persoane şi a scăzut între străini cu 51.000 de persoane. Totuşi, rata şomajului în rândul populaţiei străine este destul de mare (34,84%), fiind cu 11,5 procente mai mare decât cea a populaţiei spaniole (23,32%).
Creşte numărul muncitorilor pe cont propriuCât despre românii din Spania, situaţia lor nu este nici ea prea roză, mulţi dintre conaţionalii noştrii rămânând în ultimii ani fără loc de muncă. În ciuda acestui fapt, românii continuă să vină în Spania în căutarea unei vieţi mai bune. Unii au plecat acasă cu gândul şi cu speranţa că lucrurile s-au schimbat şi că acum vor putea să-şi făurească un viitor în propria ţară, însă la scurtă vreme, lovindu-se de realitatea cel puţin la fel de tragică din România, mulţi dintre ei au făcut cale întoarsă. Alţii nici măcar nu au îndrăznit să se gândească la o întoarcere de frica eşecului şi a pierderii puţinului care le-au mai rămas aici. Cu acest puţin unii, cei mai îndrăzneţi şi mai întreprinzători, au încercat să îşi pună pe picioare propria afacere. De altfel, potrivit Institutului Naţional de Statistică, numărul muncitorilor care au ales să lucreze pe cont propriu (autonomos) a crescut cu 65.100 de persoane. Dintre aceştia 56.500 sunt muncitori independenţi sau întreprinzători fără salariaţi. Printre aceştia se află şi mulţi români, care, rămaşi fără muncă, şi-au pus nădejdea într-o astfel de mini-afacere.
sursa: romaniaexpres
Comentarii
Trimiteți un comentariu